Atracții turistice Olanda: Muzeul Corpului

   Muzeul Corpului din Leiden, Olanda  (Corpus Science Museum) va oferi atât adulților, cât și copiilor o experiență extrem de interesantă în interiorul corpului uman. Muzeul funcționează într-o clădire gigantică, care are formă umană, astfel că vă va stârni din prima interesul. După un tur complet al muzeului veți afla cum funcționează fiecare organ al corpului uman, cum reacționează acestea între ele, precum și ce puteți face pentru a păstra cât mai mult timp organele în perfectă stare de funcționare. La finalul vizitei, veți ști cum funcționează inima, ce rol au celulele roșii, ce se întâmplă în organism atunci când strănuți și multe alte lucruri interesante, despre care cu siguranță ți-ai pus numeroase întrebări. 

 poza

   Muzeul Corpus din Olanda folosește tehnici de ultimă generație, prin intermediul cărora îi ajută pe vizitatori să înțeleagă maniera în care funcționează corpul uman.  Printre acestea se numără hipersunetele, efectele 5D și replici ale organelor, care îți vor crea falsa senzație că te afli cu adevărat în interiorul unui corp uman. Trecerea de la un organ la altul se face prin intermediul unui scări rulate. Pe toată durata vizitei, turiștii vor avea acces la căști, în care li se explică pe îndelete, în diferite limbi de circulație internațională, structura corpului uman. Turul muzeului durează în jur de o oră, iar intrarea în muzeu se face prin genunchiul uriașului. 

Olanda - Cele mai populare atracții turistice

Mulți dintre turiștii care vizitează Olanda își doresc să viziteze Amsterdam, însă Olanda are mult mai multe de oferit. Străbătut de o mulțime de canale, teritoriul său plat este perfect pentru ciclism. Olanda se mândrește și cu o mulțime de orașe istorice, mori de vânt, în timp ce în vestul și nordul țării, coasta este presărată cu o mulțime de plaje întinse. Primăvara, lanurile de lalele devin principala atracție a Olandei, care își fascinează vizitatorii cu adevărate spectacole de culoare și miresme îmbătătoare.

Citeste mai mult.